In fiecare sezon am mai multe colectii preferate, care imi raman intiparite in minte, care ma impresioneaza. Dar, trebuie sa recunosc, de fiecare data, exista cineva care imi atinge cea mai sensbila coarda a inimii, care ma ingrozeste, ma uimeste, ma face sa vad spuma din care s-a nascut Afrodita, ma obsedeaza, ma elibereaza, ma lumineaza, ma cutremura, imi creaza indoieli, imi da visuri si cosmaruri. De diecare data, acelasi Karl Lagerfeld, pentru Chanel.
Ultimul Chanel mi s-a parut a fi diametral opus prezentarii Haute Couture de primavara-vara 2010, foarte luminoasa si neingradita din punct de vedere estetic, si totusi foarte apropiata. Ca si cum cele doua show-uri ar fi doua stari prin care trece acelasi personaj de roman. De la libertate la o densitate emotionala apasatoare. Lugimile fustelor din inceput par asa de incerte, incat iti doresti sa fie mai scurte sau mai lungi, iar alungirea parca nesanatoasa pe care o ofera siluetei devine frustranta. Materialele rigide dezvaluie o fragilitate subtila a aureolei colectiei, atat de lipsita de naturalete si totusi perfect umana. Forma manecilor si a umerilor din preludiul prezenatarii invoca o stare de inertie, a unei femei inconstiente in pragul unei lupte cu noaptea si cu sinele, poate. Astfel, inceputul pare a fi ingreunat de groaza, iar acest sentiment este redat perfect in materiale si forme. Treptat, ca rezultat al luptei interioare care se simte frematand in fiecare piesa, costientul prinde contur si iese la suprafata, timid, apoi sigur. Frmusetea isi domina demonii si se redescopera, paradoxal, prin propria moarte. Tipetele nu se mai aduna in spatele cortinii, linistea apasatoare nu mai asurzeste timpanele iar lacrimile sunt libere sa curga acum. Caci, desi lacrimile au ca izvor cele mai oribile intelesuri, puritatea lor ramane iconica. Astfel, sfarsitul colectiei dezvaluie adevarata Frumusete, prezenta in rochii din materiale mai fluide, cu imprimeuri si aplicatii rafinate, imperiale, care parca sugereaza puterea revenita, care a dominat nebunia, s-a eliberat de propriile cosmaruri.
O colectie puternica si fargila in acelasi timp, o colectie incordata, nu neaparat intr-un sens rau. Ca deobicei, geniul Karl Lagerfeld creaza profund si stie sa manuiasca o prezentare astfel incat sa ne dezvaluie pas cu pas, tinuta cu tinua, nu numai un stil, ci o adevarata filozofie. De aceasta data, femeia Chanel s-a luptat, a disperat, a strigat, a fost intr-o continua criza de nervi, toate astea pentru a-si incendia buruienile si a ramane doar cu florile. Chanel mi-a amintit de aceasta data de surasul sinistru a lui Goya, si de celebra fraza "Somnul Ratiunii Naste Monstrii". Ideea este ca, dupa ce monstrii sunt omorati prin sacrificiul propriului spirit, prin auto-incendiere, cenusa poate da nastere unui Phoenix tanar, unei claritati luminate de frumusetea eterna.
Ultimul Chanel mi s-a parut a fi diametral opus prezentarii Haute Couture de primavara-vara 2010, foarte luminoasa si neingradita din punct de vedere estetic, si totusi foarte apropiata. Ca si cum cele doua show-uri ar fi doua stari prin care trece acelasi personaj de roman. De la libertate la o densitate emotionala apasatoare. Lugimile fustelor din inceput par asa de incerte, incat iti doresti sa fie mai scurte sau mai lungi, iar alungirea parca nesanatoasa pe care o ofera siluetei devine frustranta. Materialele rigide dezvaluie o fragilitate subtila a aureolei colectiei, atat de lipsita de naturalete si totusi perfect umana. Forma manecilor si a umerilor din preludiul prezenatarii invoca o stare de inertie, a unei femei inconstiente in pragul unei lupte cu noaptea si cu sinele, poate. Astfel, inceputul pare a fi ingreunat de groaza, iar acest sentiment este redat perfect in materiale si forme. Treptat, ca rezultat al luptei interioare care se simte frematand in fiecare piesa, costientul prinde contur si iese la suprafata, timid, apoi sigur. Frmusetea isi domina demonii si se redescopera, paradoxal, prin propria moarte. Tipetele nu se mai aduna in spatele cortinii, linistea apasatoare nu mai asurzeste timpanele iar lacrimile sunt libere sa curga acum. Caci, desi lacrimile au ca izvor cele mai oribile intelesuri, puritatea lor ramane iconica. Astfel, sfarsitul colectiei dezvaluie adevarata Frumusete, prezenta in rochii din materiale mai fluide, cu imprimeuri si aplicatii rafinate, imperiale, care parca sugereaza puterea revenita, care a dominat nebunia, s-a eliberat de propriile cosmaruri.
O colectie puternica si fargila in acelasi timp, o colectie incordata, nu neaparat intr-un sens rau. Ca deobicei, geniul Karl Lagerfeld creaza profund si stie sa manuiasca o prezentare astfel incat sa ne dezvaluie pas cu pas, tinuta cu tinua, nu numai un stil, ci o adevarata filozofie. De aceasta data, femeia Chanel s-a luptat, a disperat, a strigat, a fost intr-o continua criza de nervi, toate astea pentru a-si incendia buruienile si a ramane doar cu florile. Chanel mi-a amintit de aceasta data de surasul sinistru a lui Goya, si de celebra fraza "Somnul Ratiunii Naste Monstrii". Ideea este ca, dupa ce monstrii sunt omorati prin sacrificiul propriului spirit, prin auto-incendiere, cenusa poate da nastere unui Phoenix tanar, unei claritati luminate de frumusetea eterna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu